Boloş: Am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024

Ministerul Finanţelor a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, a anunţat, joi, pe Facebook, ministrul de resort, Marcel Boloş.

„Vin astăzi cu două anunţuri importante: Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024. Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungirea termenului pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală şi plată până la 20 decembrie. Am luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită faţă de cele de până acum. Fiind mai aproape de contribuabili şi mult mai uşor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care vor şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze.
Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poştei Romane şi a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesaţi să-şi achite obligaţiile fiscale”, a scris Marcel Boloş.

El a menţionat că formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea şi cererea de anulare, au fost simplificate, astfel încât pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să îşi manifeste intenţia de a beneficia de aceste anulări de obligaţii, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-şi asigura lichidităţile financiare pentru achitarea obligaţiilor bugetare.

„Pe această cale felicit personalul ANAF, care depune toate eforturile pentru a soluţiona solicitările contribuabililor, fiind prezenţi la serviciu atât în afara programului din cursul saptamânii, cât şi în weekend. Este un pas concret prin care dorim să sprijinim corectitudinea, să încurajăm conformarea voluntară şi să susţinem mediul de afaceri şi cetăţenii afectaţi de dificultăţi financiare. Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele. O transformăm astfel într-o formă de recunoştinţă recurentă, un angajament faţă de toţi cei care contribuie, an de an, la stabilitatea şi dezvoltarea României”, a mai scris Marcel Boloş.AGERPRES/(AS – autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Harghita: Exerciţiu privind o intervenţie în urma unui cutremur, la un liceu din Miercurea-Ciuc; 600 de persoane evacuate

Australianul Brett Robinson, ales preşedinte al World Rugby