BOR reacționează fulger: Biserica nu promovează ura și dezbinarea

Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice s-a stabilit ca aceștia să meargă mâine, duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru mobilizarea credincioșilor, în vederea organizării unor proteste și mișcări de stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale Statului Român.

George Simion s-a răzgândit și le cere acum oamenilor să iasă în stradă, după decizia CCR: Luați atitudine

În acest context, adresăm un îndemn către parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi către parohiile şi mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoții, monahii și credincioșii să nu se implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și păcii sociale.

Astfel de instigări pot avea consecințe negative, atât asupra clericilor, cât și asupra credincioșilor.

În concluzie, reamintim că Biserica promovează rugăciunea şi pacea sufletească pentru binele societăţii.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Călin Georgescu anunță că sistemul vrea să bage România în război: Și în SUA se întâmplă la fel

Un biciclist a murit după cea fost lovit de un autoturism care venea din sens opus