Boris Johnson îşi reglează conturile, în memoriile sale „Unleashed”, cu Emmanuel Macron, o ”adevărată pacoste”

Fostul premier britanic Boris Johnson îl ironizează pe preşedintele francez Emmanuel Macron pe seama accentului şi îşi reglează conturile Brexitului cu şeful statului francez, pe care-l cataloghează drept o ”adevărată pacoste”, potrivit unor fragmente din memoriile acestuia, publicate luni de Daily Mail, relatează AFP.

Zgomotosul fost lider britanic conservator publică la 10 octombrie „Unleashed” (”Dezlănţuit”), în care-şi povesteşte experienţa în politică, perioada petrecută la Downing Street din 2019 în 2022, marcată de negocieri cu Uniunea Europeană (UE) ale Brexitului sau pandemia covid-19.

”Deşi Macron este personal şarmant şi deşi am fost adesea de acord în subiecte importante, el chiar credea atunci când spunea că Regatul Unit trebuia să fie pedepsit” din cauza Brexitului, scrie Boris Johnson.

El îşi descrie îndelung întâlnirile cu lideri europeni ca fostul cancelar Angela Merkel sau Emmanuel Macron, cărora le ironizează accentul atunci când vorbesc engleză.

”În unele subiecte mi-e teamă că l-am suspectat că este o adevărată pacoste”, scrie el despre cel din urmă.

El îi reproşează lui Emmanuel Macron atitudinea în dosaul spinos al migranţilor care traversează clandestin Canalul Mânecii pentru a intra în Regatul Unit din Franţa – un subiect foarte sensibil de partea britanică.

”Mi-a părut cel puţin posibil ca el să fi folosit problema” şi să fi ”permis în mod discret unui număr suficient de important de migranţi să traverseze” Canalul Mânecii, ”pentru a înnebuni poporul britanic şi a submina una dintre mizele cele mai importante ale Brexitului, care era recucerirea controlului frontierelor noastre”, scrie Boris Johnson.

Fostul premier evocă furia preşedintelui francez atunci când laboratorul AstraZeneca a pus la punct unul dintre prmele vaccinuri împotriva covid-19 şi se felicită de faptul că a făcut Franţa să sufere un revers prin faptul că a încheiat cu Statele Unite şi Australia o alianţă (AUKUS) în domeniul apărării care a dat peste cap un acord în valoare de câteva miliarde de euro între Paris şi Canberra.

Această alianţă ”avea să fie un upercut pentru francezi”, scrie Johnson.

După ce a plecat de la Downing Street, în vara lui 2022, Boris Johnson a redevenit cronicar la tabloidul The Daily Mail, şi încasează în paralel zeci de mii de euro în contul conferinţelor pe care le susţine.

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale evreieşti: Este important să continuăm politicile de prevenire şi combatere a antisemitismului

ASF: Bursa de Valori din Bucureşti a raportat în primul semestru o valoare totală tranzacţionată de 15,64 miliarde lei pe piaţa reglementată şi SMT, în creştere de 82%. Capitalizarea bursieră pe piaţa reglementată a atins 339,9 miliarde lei