Tehnicianul bosniac Sanjin Alagic este noul membru al stafului tehnic al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, miercuri, clubul prahovean.
În vârstă de 46 ani, deţinător al licenţei UEFA Pro, Alagic va colabora, astfel, cu Mehmet Topal pe banca tehnică a „galben-albaştrilor” în sezonul 2024-2025.
Născut la Sarajevo, Alagic a fost antrenor secund la naţionala U21 a Bosniei, în perioada 2016-2019, iar ca antrenor principal a activat, la nivel de seniori, la Al-Salmiya (Kuweit), STK Samorin (Slovacia) şi Nairobi City Stars (Kenya).
Ultima dată, Alagic a lucrat în cadrul clubului Velez Mostar, iar de-a lungul carierei a mai activat la Academiile grupărilor FK Sarajevo (Bosnia), Al-Ahli (Bahrain), Al-Salmiya (Kuweit) şi SC Qadsia (Kuweit).