Tribunalul Vaslui interzice jurnaliștilor să mai relateze despre audierile din dosar în care este implicat Dumitru Buzatu, pe motiv că martorii neaudiați ar putea afla ce declară cei care ajung înaintea lor în instanță.
Decizia instanței a fost luată după ce unul dintre avocații fostului președinte al CJ Vaslui a cerut acest lucru.
Avocații care îi apără pe Dumitru Buzatu și pe Radu Judele, expertul din dosar acuzat că a cerut mită, au spus, la termenul de azi, că prezența jurnaliștilor în sala de judecată și relatările din presă reprezintă o formă de presiune asupra înfăptuirii justiției, scrie Hotnews, potrivit adevarul.ro.
Cererea vine după ce ziarul local „Vremea Nouă” a scris după ultimul termen de judecată că Radu Judele a vorbit pe holul Tribunalului Vaslui cu unul dintre martorii din dosar, deși îi era interzis acest lucru.
Tribunalul a pus în discuție schimbarea măsurii controlului judiciar în privința inculpatului Judele, iar luni judecătorul a dispus vizionarea în ședința publică a înregistrării de pe holul instanței.
Imaginile au confirmat că inculpatul Judele s-a apropiat cu martorul din dosar și a discutat timp de 30 de secunde. El a motivat în fața judecătorului că doar s-au salutat.
Judecătorul a lăsat în pronunțare decizia, procesul continuând pe fond. Doi martori – foști subordonați ai lui Dumitru Buzatu au fost programați pentru audierile de luni.
Înainte să înceapă audierile, avocatul care îl reprezintă pe Judele, Liviu Bran, cerut declararea ședinței nepublice. La rândul său, unul dintre avocații lui Dumitru Buzatu a solicitat ca, în cazul în care ședința va rămâne publică, instanța să interzică jurnaliștilor să mai relateze despre audieri.
Surprizător, Kristian Winzer, al doilea avocat care îl apără pe Buzatu, a militat pentru prezența presei în sala de judecată a fost avocatul, spunând că „nu toți jurnaliștii trebuie pedepsiți pentru eventuale relatări subiective ale unei publicații”.
Judecătoarea Cornelia Vezeteu a anunțat că ședința de judecată este publică, însă presa nu mai are voie să relateze despre audierile din dosar, pe motiv că martorii neaudiați ar putea afla ce declară cei care ajung înaintea lor în instanță.
Magistratul a invocat articolul 352, alin. (9) din codul de procedură penală care prevede că „pe durata judecăţii, instanţa poate interzice publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor”.
De asemenea, instanța a admis reaudierea a 27 de martori în dosar, majoritatea dintre ei fiind angajați ai consiliului județean. Fiind martori, acestora nu le este impusă nicio interdicție, putând lua la cunoștință despre ce au declarat unii sau alții în sala de judecată și în afara relatărilor din presă.
Audierile programate luni la Tribunalul Vaslui se află în plină derulare, unul dintre martori oferind explicații de mai bine de patru ore. La un moment dat, ședința a avut parte și de un moment tensionat, martorul audiat replicându-i pe un ton ferm judecătoarei: „Vă rog să nu mă certați!”, când aceasta insista să ofere mai multe detalii.
Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui și fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) a fost arestat în 2023, pentru luare de mită.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au arătat că a fost prins în flagrant când primea 1,25 de milioane de lei, bani descoperiți într-o geantă din portbagajul său, pentru a favoriza o firmă de construcții. A primit acești bani de la omul de afaceri Emil Savin.
După ce a primit banii, vineri, 22 septembrie 2023, în jurul orei 19.12, Buzatu a fost oprit în trafic, la scurt timp după ce a plecat de la ferma în care primise banii.