Consiliul Județean (CJ) Botoșani se va asocia cu administrații locale din municipiul Dorohoi și din orașele Bucecea, Darabani, Săveni și Ștefănești, în vederea constituirii unei companii care să pună bazele unor parcuri industriale, a declarat, luni, președintele instituției, Valeriu Iftime.
Potrivit acestuia, în următoarea ședință a CJ va fi creată o companie de dezvoltare județeană, care se va ocupa de administrarea parcurilor industriale care urmează a fi create.
”Primul va fi la Bucecea. Al doilea va fi în zona Dorohoiului, cred. Este vorba de infrastructura care există în momentul acesta acolo. La Bucecea există, din fericire pentru ei, cale ferată, dar ai gaz în primul rând și ai suficientă resursă electrică și există și conectivitate viitoare cu A7 (autostrada n.r.), prin nodul de descărcare de la Huțani. Este un proiect la care sunt convins că vom avea susținere”, a afirmat Valeriu Iftime.
El a susținut că fondurile pentru viitoarele platforme industriale vor fi atrase din bugetul Uniunii Europene.


