Botoşani: Tânăr, arestat preventiv după ce a intrat în curtea unui vecin şi i-a omorât câinele

Un tânăr din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv după ce a intrat în curtea unui vecin, în vârstă de 82 de ani, şi i-a omorât câinele. El a fost prins de poliţişti în apropiere de locul faptei.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au anunţat, joi, că un bărbat de 26 de ani din comuna Todireni este cercetat pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, şi violare de domiciliu. 

 
”Din cercetări, a reieşit faptul că acesta, la data de 10 decembrie 2025, ar fi pătruns în curtea unui bărbat, de 82 de ani, din comuna Todireni, având asupra sa un obiect tăietor despicător şi i-ar fi ucis câinele, aplicându-i mai multe lovituri la nivelul capului”, au afirmat poliţiştii.

 
Bărbatul a fost găsit de poliţişti în apropiere de locul faptei, fiind dus la sediul poliţiei pentru cercetări. 
 
Iniţial, el a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, a ajuns în faţa instanţei care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

ANALIZĂ: Companiile şi autorităţile locale vor avea la dispoziţie peste 1,5 miliarde euro pentru noi scheme dedicate energiei şi eficienţei energetice, la începutul anului viitor

Botoşani: Tânăr, arestat preventiv după ce a intrat în curtea unui vecin şi i-a omorât câinele