Botoşani: Trei răniţi, printre care şi un copil, într-un accident rutier produs la Dămideni

Trei persoane, printre care şi un copil, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs, joi seară, în localitatea Dămideni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care erau, în total, cinci persoane.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, dar şi două echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pompierii au constatat faptul că toate persoanele erau ieşite din autovehicule. Trei dintre acestea, un bărbat, o femeie şi o fetiţă, care se aflau într-unul dintre autoturisme, au fost rănite”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa: www.agerpres.ro

Burduja: Am încredere că până în ianuarie vom defini schema pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili

Polo masculin: CS Dinamo Bucureşti, la a doua înfrângere în primul tur preliminar al Ligii Campionilor