Fostul campion mondial Lennox Lewis consideră că boxerul britanic Tyson Fury trebuie să facă mult mai mult pentru a-l învinge pe ucraineanul Oleksandr Usik în meciul revanşă din 21 decembrie, potrivit BBC.
Fury, 36 de ani, va căuta revanşa împotriva campionului absolut la categoria grea după ce a pierdut în primul meci din luna mai prin decizie.
Lewis, fost campion mondial neînvins, îl susţine pe Fury pentru a-l învinge pe rivalul său dacă va învăţa din greşelile sale din primul meci.
”Cred că Fury a învăţat ceea ce trebuie să facă data viitoare pentru că nu a făcut suficient. El are nevoie să facă mai mult. Cred ar trebui să fie puţin mai greu pentru luptele sale şi să nu se mişte atât de mult împrejur”, a spus britanicul Lennox Lewis la podcastul lui Steve Bunce intitulat 5 Live Boxing.
”El trebuie să înveţe să se stăpânească pe sine mai întâi. El a trecut prin aceste lucruri anterior şi cred că poate să facă acest lucru pentru că ştie ce are de făcut”, a adăugat Lewis.
Înainte ca ucraineanul Oleksandr Usik (37 ani) să îl învingă pe Fury, Lewis a fost ultimul campion absolut la categoria grea, în 1999.
Britanicul l-a învins pe Evander Holyfield pentru adjudecarea titlului, câştigând revanşa după meciul încheiat anterior la egalitate.
Lewis a luptat în trei meciuri revanşă cheie în cariera sa. De două ori a revenit cu victorie după ce a pierdut primul meci, în faţa lui Hasim Rahman în 2001 şi în confruntarea cu Oliver McCall, care l-a învins iniţial pe Lennox în 1994 după care acesta din urmă a câştigat meciul revanşă în 1997.
Lewis (59 ani) a spus că a fost ambiţionat de dorinţa de revanşă în acele meciuri şi adaugă faptul că Fury va trece prin acelaşi lucru după prima înfrângere din carieră.
”În fiecare zi mă trezeam pentru acea persoană, pregătit pentru acea persoană, gândindu-mă la acea persoană întreaga zi. Am luat lucrurile foarte în serios”, a mai spus Lewis. ”Te trezeşti în fiecare zi cu imaginea acelor persoane. Aşeaz-o pe perete şi gândeşte-te la ele tot timpul. Este un război mental în care eşti implicat împotriva lor”, a mai spus Lennox Lewis, potrivit BBC. AGERPRES/(editor: Liviu Tatu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)