Un bărbat din Brăila a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că şi-a ucis soţia, pe care a strâns-o de gât. Cei doi au început să se certe pentru că în trecut bărbatul a fost implicat într-o relaţie extraconjugală şi pentru că aveau dificultăţi financiare. Ulterior, agresorul a vrut să se omoare şi, cu ajutorul a două cuţite, şi-a provocat mai multe răni.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au anunţat, miercuri, că procurorii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că şi-a găsit mama decedat în casă şi că cel care a omorât-o este tatăl său.
”În fapt, s-a reţinut faptul că, în data de 11.01.2025, în jurul orelor 11:00 – 12:00, în timp ce se afla la domiciliu doar cu soţia sa G.M., pe fondul unei relaţii de familie deteriorate ca urmare a implicării suspectului în anii precedenţi într-o relaţie extraconjugală şi a unor dificultăţi financiare generate de obţinerea unor venituri lunare insuficiente, suspectul a provocat scandal şi s-a angajat într-o dispută cu soţia, în cursul căreia a luat decizia de a o ucide, sens în care în două rânduri a exercitat asupra acesteia acte materiale de sugrumare şi respectiv sufocare, ce au condus la decesul victimei, după care şi-a produs multiple leziuni corporale, folosind două cuţite, în încercarea de a se sinucide”, au precizat procurorii.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Tribunalului Brăila care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.