Brăila: Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR de unde ameninţă că se va arunca

Un bărbat s-a urcat, joi seară, pe clădirea Gării CFR din municipiul Brăila, de unde ameninţă că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Poliţiştii au fost sesizaţi joi, în jurul orei 20,35, prin apel 112 cu privire la faptul că „un bărbat s-ar fi urcat pe clădirea Gării CFR Brăila având intenţii suicidale”.

„În baza sesizării, de urgenţă, la faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi un negociator din cadrul IPJ Brăila, în sprijinul cărora intervin pompierii din cadrul I.S.U Brăila cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare ce are în dotare o pernă pneumatică şi o ambulanţă SMURD. În astfel de situaţii ştim foarte bine că fiecare minut este important motiv pentru care, în aceste momente, încercăm să facem tot ce putem pentru a salva persoana în cauză”, a transmis IPJ Brăila. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Reguli de conduită pentru spectatori la meciul România – Kosovo

Fotbal: ‘Am fost ca o familie’, a spus Matthaeus despre prietenii săi apropiaţi Brehme şi Beckenbauer