Deși este o afecțiune adesea „tăcută”, fără simptome evidente, riscurile pe care le implică sunt majore, avertizează medicii.
Printre factorii care cresc riscul de hipertensiune se numără stilul de viață sedentar, kilogramele în plus și, nu în ultimul rând, o alimentație nesănătoasă și bogată în sare. Totuși, specialiștii spun că nu este nevoie să renunțăm complet la anumite alimente pentru a ne proteja sănătatea cardiovasculară. Unele dintre ele, consumate cu moderație și alese corect, pot avea chiar beneficii surprinzătoare.
Un exemplu în acest sens este brânza. Deși în general considerată un aliment bogat în sodiu, brânza oferă și o serie de nutrienți esențiali, cum ar fi calciul, grăsimile sănătoase, proteinele și vitaminele, iar procesul de fermentare contribuie la sănătatea microbiomului intestinal.
Potrivit mai multor studii, un aport crescut de calciu poate contribui la reducerea ușoară a tensiunii arteriale sistolice și diastolice, jucând astfel un rol important în prevenirea hipertensiunii. De asemenea, lactatele cu conținut scăzut de grăsimi, cum ar fi unele tipuri de brânzeturi, s-au dovedit a fi asociate cu un risc mai mic de hipertensiune.
Specialiștii în nutriție de la Eating Well au identificat patru tipuri de brânză care pot fi incluse cu încredere într-o dietă echilibrată pentru cei care vor să-și țină tensiunea sub control:
-
Brânza elvețiană – are un conținut redus de sodiu, fiind una dintre cele mai bune opțiuni.
-
Mozzarella proaspătă – conține doar 85 mg de sodiu pe uncie.
-
Brânza de capră – o altă alegere sănătoasă, cu 118 mg de sodiu și un aport generos de calciu.
-
Ricotta – oferă 135 mg de sodiu și 289 mg de calciu per jumătate de ceașcă.
Concluzia medicilor este clară: o dietă echilibrată, cu alegeri alimentare inteligente și moderate, poate juca un rol esențial în prevenirea și controlul hipertensiunii arteriale. Așa că, data viitoare când ajungeți în fața raftului cu brânzeturi, nu vă simțiți vinovați – alegeți cu grijă și bucurați-vă de gust, cu beneficii pentru sănătate.