Consiliul Județean Brașov a obținut finanțare pentru reabilitarea Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU), proiect în valoare de peste 60 de milioane de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).
Anunțul a fost făcut de președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, vineri, cu prilejul finalizării proiectului de dotare cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice a Spitalului Județean, necesare pentru diagnosticul cancerului.
‘După ce am depus toate documentele, am făcut diligențele necesare și am transmis toate clarificările cerute, așteptăm să intrăm pe Ordinul de Ministru din această lună cu finanțarea acestui obiectiv, în valoare de peste 60 de milioane de lei’, a precizat președintele CJ Brașov.
Documentația tehnico-economică vizând modernizarea Corpului B al Pavilionului Mârzescu a SCJU Brașov, în care funcționează Secția de Oncologie, a fost depusă depusă luna trecută la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Cu același prilej, șeful administrației județene brașovene a menționat că speră ca, în perioada următoare, să fie făcuți și ultimii pași pentru preluarea de către SCJU a Spitalului CFR.
‘Încă din 2023 am făcut demersuri la Ministerul Transporturilor pentru preluarea Spitalului CF Brașov. În prezent, suntem pe circuitul de avizări și sperăm ca, în perioada următoare, să putem avea o Hotărâre de Guvern prin care această unitate medicală să treacă în responsabilitatea Consiliului Județean și a SCJU’, a spus Adrian Veștea.
După ce Fundația Metropolis și-a retras sprijinul financiar pentru renovarea Secției de Oncologie a SCJU Brașov, conducerea unității medicale a decis să efectueze lucrări de reparații și igienizare, prin care să fie rezolvate problemele urgente cu care se confruntă clădirea, până la realizarea proiectului de consolidare și modernizare inițiat de CJ Brașov.
Clădirea în care funcționează Secția de Oncologie a celui mare spital public din județul Brașov nu a beneficiat niciodată de o modernizare structurală completă, iar potrivit analizelor Fundației Metropolis, nu a mai beneficiat de renovare de peste 20 de ani.
În urma unei expertize comandate de CJ Brașov, clădirea ‘Mârzescu’ a fost încadrată în clasa a II-a de risc seismic.


