Braşov – Trei tineri care au furat fier, prinşi după ce căruţa cu care îl transportau a fost implicată într-un accident, iar cei trei au fugit de la locul accidentului

Trei tineri din Braşov care comiseseră un furt au fost prinşi după ce căruţa cu care transportau bunurile furate a fost implicată într-un accident rutier, intrând în coliziune cu o ambulanţă. Cei trei au fugit de la locul accidentului, însă au fost identificaţi şi depistaţi, fiind reţinuţi.

Cercetările făcute de poliţiştii braşoveni în acest caz au demarat în urma unui accident produs marţi noapte, în jurul orei 1:50, pe o stradă din localitatea Sânpetru, unde o ambulanţă aflată în misiune a lovit o căruţă. 

În urma impactului, un pasager aflat în autosanitară a fost rănit.
Bărbatul care conducea căruţa şi alţi doi tineri au fugit imediat de la locul accidentului. 

Poliţiştii au demarat cercetări şi au constatat că în căruţă se afla fier care tocmai fusese furat de pe o proprietate privată.
Cei trei tineri au fost identificaţi şi depistaţi, fiind reţinuţi. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat şi părăsirea locului accidentului.

Premierul britanic încearcă să refacă legăturile cu Europa. El se află la Berlin, unde discută despre un nou tratat bilateral de cooperare, iar apoi se duce în Franţa

Vienna Insurance Group a raportat venituri din asigurări în creştere cu 10%, de 5,9 miliarde de euro, în primul semestru