Brașovul se promovează pentru titlul de Capitală Verde Europeană

Zeci de bloggeri și vloggeri au sosit la Brașov pentru a promova orașul și județul în tentativa municipiului de a obține titul de Capitală Verde a Europei, într-o competiție continentală.

Astfel, inițiativa Experience România – Experience Brașov a adus în orașul de la poalele Tâmpei mai multe zeci de influenceri care utilizează rețelele sociale.

„Avem 28 de bloggeri care ne vizitează orașul și care vor trăi experiențele pe care le oferă Brașovul. Suntem mândri că Brașovul găzduiește asemenea evenimente. Pe această latură este un început de drum, o noutate în ce privește dezvoltarea turistică, un drum care va fi cimentat de viitoare strategie turistică. Acesta este sarcina Organizației de management al destinației, votată și aprobată de Consiliul Local”, a precizat Allen Coliban, primarul Brașovului.

„România înseamnă verde. România înseamnă acasă, înseamnă locul unde te simți bine, unde de timți sănătos și totul în jurul tău îți face plăcere. Și pentru asta, Brașovul este locul verde, este locul pe care noi vrem să-l facem acasă. De aceea, anul acesta Brașovul participă la o competiție foarte importantă, în care vrea să devină capitala verde a Europei”, a spus o vloggeriță.

În toamnă, la începutul lunii septembrie, Brașovul va găzdui a treia ediție a Forumului Orașelor Verzi, un alt eveniment în care orașul este promovat ca destinație turistică verde. Dacă în 2021 Brașovul era unul dintre cele mai poluate orașe din România, acum media anuală este la mai puțin de jumătate din pragul impus de Comisia Europeană și al 7-lea din România în ce privește calitatea aerului.

Credit foto, sursa: bizbrasov.ro.

VIDEO Imagini de poveste din Apuseni. O căprioară cu doi iezi la scăldătoare

Două antreprenoare românce produc agregate pentru asfalt din deşeuri