Brazilia a prezentat miercuri primul avion militar Gripen asamblat în țară, devenind primul stat latino-american care a construit un avion de luptă supersonic, transmite Reuters.
Brazilia a semnat în 2014 contractul pentru avioanele Gripen cu suedezii de la Saab, în dauna F-18 Super Hornet de la Boeing (SUA) și a Rafale de la Dassault (Franța), pentru a-și înlocui flota învechită.
Brazilia se alătură puterilor occidentale precum SUA și Franța, precum și altor economii majore ca Rusia, India și China, în fabricarea unui avion de luptă supersonic.
Contractul cu grupul suedez Saab a prevăzut producerea a 15 din totalul de 36 de avioane sub contract la uzina din Gaviao Peixoto, statul brazilian Sao Paolo, a producătorului de avioane Embraer în baza unui acord de transfer de tehnologie.
Saab a afirmat că se așteaptă să folosească linia de producție din Brazilia ca hub de export, o perspectivă întărită printr-un acord încheiat anul trecut cu țara vecină Columbia pentru achiziția de avioane de luptă Gripen.
‘Aceasta este pentru prima dată începând din 1937, anul fondării Saab, când un avion de luptă este fabricat în afara Suediei’, a declarat CEO-ul companiei, Micael Johansson.
Linia de producție pentru avioanele Gripen scoate în evidență ambițiile tot mai mari ale Braziliei în domeniul aviației militare, avionul de transport C-390 Millennium al Embraer fiind în creștere de popularitate în rândul cumpărătorilor europeni.


