Brazilia – Jair Bolsonaro, plasat în arest la domiciliu

#image_title

Într-un document judiciar consultat de AFP, judecătorul Alexandre de Moraes, însărcinat cu procesul Bolsonaro la Curtea supremă, denunţă o “nerespectare reiterată a măsurilor impuse” fostului preşedinte de extremă dreapta (2019-2022).

Practic, potrivit magistratului, este vorba despre intervenţii de la distanţă ale lui Bolsonaro în cadrul unor manifestaţii de duminică ale taberei sale din întreaga ţară, care apoi au fost postate de personalităţi care îi sunt favorabile pe reţelele sociale.

Fostul lider în vârstă de 70 de ani a fost marele absent de la aceste manifestaţii.

Vizat de o anchetă pentru presupusă obstrucţionare a procesului său pentru tentativă de lovitură de stat, el este constrâns de la jumătate lui iulie să poarte o brăţară electronică, să rămână în locuinţă serile şi în weekend şi îi este interzis să se exprime pe reţelele sociale, direct sau prin intermediul unor terţi.

Luni, lui Bolsonaro i s-a interzis complet să utilizeze un telefon mobil, fie că este vorba despre al său sau unul aparţinând altei persoane. Orice vizită la domiciliul său este interzisă, cu excepţia avocaţilor.

Această nouă evoluţie are loc în contextul în care situaţia judiciară a lui Jair Bolsonaro este în centrul unor tensiuni puternice între Brazilia şi SUA.

Pe 30 iulie, Departamentul american al Trezoreriei a anunţat instituirea de sancţiuni judiciare împotriva judecătorului Moraes.

În aceeaşi zi, preşedintele american Donald Trump a invocat “o vânătoare de vrăjitoare” care îl vizează pe aliatul său de extrema dreaptă pentru a justifica noi taxe vamale de 50% pe anumite produse braziliene exportate în SUA. Măsura urmează să intre în vigoare pe 6 august.

“Aşa cum am mai spus, justiţia este oarbă, dar nu este idioată”, a declarat judecătorul Moraes pentru a justifica aceste noi măsuri.

“Justiţia este aceeaşi pentru toţi. Un acuzat care încalcă deliberat măsurile care îi sunt impuse – pentru a doua oară – trebuie să suporte consecinţe judiciare”, a mai afirmat magistratul.

Judecătorul Moraes îi reproşează lui Bolsonaro faptul că o discuţie telefonică cu fiul său Flavio Bolsonaro în timpul unei manifestaţii de susţinere de duminică a fost publicată pe reţelele sociale.

La momentul acestui apel, senatorul Flavio Bolsonaro se afla pe o scenă, în faţa a mii de manifestanţi, la Rio de Janeiro.

Jair Bolsonaro este în prezent judecat de Curtea supremă pentru tentativă de lovitură de stat în scopul de a se menţine la putere în pofida înfrângerii sale în faţa preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva în 2022.

Deja ineligibil până în 2030 pentru dezinformare privind sistemul de vot electronic, el riscă peste 40 de ani de închisoare la sfârşitul procesului său care este aşteptat în câteva săptămâni.

FOTO Forțele Aeriene Române, implicate în exercițiul NATO ‘Neptune Strike 25-2’

Militar reținut de Serviciul Federal de Securitate din Rusia pentru trădare