Neymar şi alte câteva vedete braziliene, printre care se numără Thiago Silva şi Lucas Moura, au cerut să nu se mai joace meciuri oficiale pe teren sintetic în Brazilia, relatează AFP.
Marţi, fostul star de la PSG, revenit în Brazilia la Santos, şi alţi jucători importanţi care activează în cluburile braziliene, printre care Thiago Silva, Lucas Moura şi Philippe Coutinho, au cerut terenuri de calitate şi să nu se mai joace meciuri pe gazon artificial. Aceste vedete ale Braziliei au publicat pe reţelele de socializare un manifest intitulat: „Fotbalul este natural, nu sintetic!”
„Dacă Brazilia vrea să joace un rol important în lumea fotbalului, primul pas ar trebui să fie cerinţa unui teren de calitate pentru meciuri şi antrenamente”, se arată în text.
O problemă recurentă în Brazilia
Calitatea terenurilor este o problemă recurentă în Brazilia, care a fost criticată în special de antrenori şi fotbalişti atunci când a găzduit Copa America în 2019 şi 2021.
„În cele mai respectate campionate din lume, îi ascultăm pe jucători şi se fac investiţii pentru a garanta calitatea gazonului”, au adăugat Neymar şi ceilalţi jucători care au semnat manifestul.
Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) autorizează utilizarea terenurilor sintetice, chiar dacă majoritatea stadioanelor din prima divizie, precum legendarul Maracana din Rio de Janeiro, au gazon natural.
Palmeiras şi echipa Botafogo a lui Textor au optat pentru gazonul artificial
Cu toate acestea, cluburi precum Palmeiras şi Botafogo, ultimele două campioane braziliene, şi-au dotat stadioanele cu gazon artificial, în parte pentru că aceste arene găzduiesc şi concerte. După publicarea manifestului, Palmeiras a precizat într-un comunicat de presă că terenul său a fost certificat de FIFA astfel încât „urmează aceiaşi parametri ca un teren cu iarbă naturală în condiţii perfecte”.
Această dezbatere privind terenurile sintetice este prezentă şi în alte ţări. Unii jucători şi antrenori se opun acestora, considerând că sunt mai dure şi, prin urmare, mai predispuse la accidentări, chiar dacă experţii consultaţi de presa braziliană consideră că nu există un consens ştiinţific pe această temă.