Brazilia: Nouă persoane, între care şapte membri ai unei echipe de canotaj, au murit într-un accident rutier

Nouă persoane, printre care şapte tineri membri ai unei echipe de canotaj, au murit într-un accident rutier în sudul Braziliei, au anunţat, luni, autorităţile locale.

Accidentul a avut loc sâmbătă seara, când vehiculul care transporta echipa a fost lovit de un camion „ale cărui frâne au cedat”, a precizat Poliţia rutieră federală (PRF).

„Am fost întristat să aflu despre moartea a nouă persoane, inclusiv şapte membri ai unei echipe de canotaj din (oraşul) Pelotas, într-un tragic accident”, a declarat preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva pe reţeaua de socializare X.

„Nu există cuvinte pentru a descrie durerea de a pierde un fiu sau un nepot. Este o durere ireparabilă. Sentimentele mele şi solidaritatea mea sunt cu familiile şi prietenii victimelor”, a adăugat el.

Potrivit PRF, cei şapte canotori care au murit aveau vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Aceştia făceau parte dintr-o echipă de canotaj legată de un proiect social derulat de consiliul local din Pelotas, în statul Rio Grande do Sul din sud. Un membru al echipei a supravieţuit accidentului după ce a suferit „răni minore”.

Celelalte două victime au fost şoferul dubei, în vârstă de 52 de ani, şi coordonatorul echipei de canotaj, în vârstă de 43 de ani.

Echipa se întorcea la Pelotas după ce participase la campionatul brazilian din Sao Paulo (sud-est), a explicat Confederaţia braziliană de canotaj pe Instagram.

 

Creştere de peste 3% a acţiunilor Boeing după anunţarea ofertei salariale pentru oprirea grevei, dar analiştii sunt îngrijoraţi de reacţia angajaţilor

Handbal masculin: CSM Bucureşti ratează turul 3 al European Cup, cu dublu eşec în faţa Runar Sandefjord