„Organizația teroristă Hezbollah a transformat sudul Libanului într-o zonă de luptă, înarmând casele civililor cu arme timp de decenii, săpând tuneluri sub ele și folosindu-le ca scuturi umane”, a declarat IDF.
Șeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Herzi Halevi, a aprobat planurile de continuare a războiului în nord, a anunțat joi IDF.
Anunțul a fost făcut cu câteva momente înainte de discursul planificat al șefului Hezbollah, Hassan Nasrallah, în Liban.
Mai multe surse au indicat că, în ciuda faptului că mii de agenți ai Hezbollah au fost răniți cu succes prin sabotarea dispozitivelor în masă marți și miercuri, nu există niciun plan iminent ca IDF să întreprindă o nouă operațiune majoră împotriva Hezbollah, cu atât mai puțin o invazie terestră de amploare, notează The Jerusalem Post.
Diferite surse au declarat că planul inițial era de a recurge la sabotarea dispozitivelor în masă doar în cazul unei operațiuni mai mari.
Dar acum că sabotajul a avut loc (și a fost probabil forțat să fie folosit prematur, deoarece Hezbollah a început să descopere potențialul sabotaj), sursele indică faptul că IDF are instrucțiuni de la cabinet să aștepte și să vadă ce va face Hezbollah înainte de a face o mișcare majoră.
הרמטכ״ל אישר תוכניות להמשך המלחמה
הרמטכ״ל, רב-אלוף הרצי הלוי, סיים לפני זמן קצר אישור תוכניות לגזרה הצפונית pic.twitter.com/QQARiW2Pyz
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) September 19, 2024
Precedentele războaie Israel-Liban
Războaiele dintre Israel și Liban au fost evenimente complexe care au avut consecințe geopolitice profunde în Orientul Mijlociu. Cele două conflicte majore dintre Israel și Liban, din 1982 și 2006, au fost cauzate de o serie de factori istorici, politici și religioși, printre care tensiunile regionale, prezența organizațiilor teroriste și instabilitatea politică din Liban. Primul război, cunoscut drept Războiul din Liban din 1982, a fost inițiat de Israel în urma unei lungi perioade de conflict între statul israelian și organizațiile palestiniene care își desfășurau activitățile din sudul Libanului. În anii premergători invaziei, Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), sub conducerea lui Yasser Arafat, și-a stabilit baze în Liban, după ce fusese alungată din Iordania în urma „Septembrie Negru” din 1970. De aici, OEP lansa atacuri împotriva Israelului, iar sudul Libanului devenise un focar de instabilitate. Israelul considera OEP o amenințare existențială și, după o serie de atacuri transfrontaliere și atentate, a decis să răspundă militar.
Pe 6 iunie 1982, Israelul a lansat Operațiunea „Pacea pentru Galileea”, invadând sudul Libanului cu scopul declarat de a elimina prezența militară a OEP în regiune. Forțele israeliene, sub comanda ministrului apărării Ariel Sharon, au avansat rapid, ajungând în apropierea capitalei libaneze, Beirut. Deși scopul inițial era să împingă forțele OEP la 40 de kilometri de granița israeliană, armata israeliană a extins operațiunile pentru a înconjura Beirutul și a forța retragerea OEP din Liban. În cele din urmă, sub presiunea militară israeliană și în urma unei medieri internaționale, OEP a acceptat să evacueze Beirutul, iar liderul Yasser Arafat a fost exilat în Tunisia.
Cu toate acestea, războiul a avut efecte secundare neprevăzute. Pe măsură ce Israelul și-a consolidat controlul asupra sudului Libanului, a apărut o nouă mișcare de rezistență, și anume Hezbollah, o organizație șiită susținută de Iran, care avea să devină unul dintre cei mai redutabili adversari ai Israelului în deceniile următoare. Prezența israeliană în Liban, care s-a prelungit mult peste așteptările inițiale, a alimentat tensiunile etnice și religioase în țară, agravat de conflictele între diferitele facțiuni libaneze.
Pe plan intern, războiul din 1982 a stârnit controverse majore în Israel. Atât opinia publică, cât și guvernul au fost divizate cu privire la justificarea și extinderea operațiunii. Una dintre cele mai tragice consecințe ale intervenției israeliene a fost masacrul de la Sabra și Shatila, două tabere de refugiați palestinieni din Beirut, unde milițiile creștine libaneze au ucis sute de civili palestinieni, în timp ce forțele israeliene asigurau perimetrul. Masacrul a generat o undă de șoc internațională, iar Ariel Sharon a fost considerat responsabil de neglijență în a preveni atrocitățile, ceea ce a dus la scăderea sprijinului pentru intervenția israeliană.
În ciuda eforturilor militare ale Israelului, Hezbollah a continuat să crească în influență și capacități, folosindu-se de sentimentul anti-israelian din Liban pentru a atrage sprijin popular. Începând cu anii 1990, Hezbollah a lansat o campanie de gherilă împotriva forțelor israeliene staționate în zona de securitate din sudul Libanului. Această rezistență persistentă, combinată cu presiunea internațională și disensiunile interne din Israel, a condus în cele din urmă la retragerea unilaterală a Israelului din Liban în anul 2000.
Al doilea război major între Israel și Liban a avut loc în 2006 și este cunoscut drept Războiul din Liban din 2006 sau Războiul de 34 de zile. Acest conflict a izbucnit în urma unui atac surpriză al Hezbollah asupra unei patrule israeliene la graniță, în care doi soldați israelieni au fost capturați și alții au fost uciși. Hezbollah a sperat că va folosi capturarea soldaților ca pe un atu pentru a negocia eliberarea prizonierilor libanezi din închisorile israeliene. Cu toate acestea, răspunsul Israelului a fost extrem de dur, declanșând o ofensivă militară masivă împotriva Hezbollahului și a infrastructurii sale din sudul Libanului.
Războiul din 2006 a fost marcat de atacuri intense cu rachete din partea Hezbollah asupra nordului Israelului și de bombardamente aeriene israeliene asupra Libanului, inclusiv asupra Beirutului. Hezbollah a dovedit o capacitate militară neașteptat de puternică, folosind rachete avansate de origine iraniană și siriană și desfășurând o strategie de război de gherilă bine organizată. În plus, organizația a folosit sistemele sale complexe de tuneluri și ascunzători pentru a rezista atacurilor terestre israeliene.
Pe măsură ce conflictul s-a intensificat, numărul victimelor civile a crescut semnificativ de ambele părți. În Liban, mii de oameni au fost uciși sau răniți, iar sute de mii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Infrastructura civilă a fost grav afectată, inclusiv drumuri, poduri și clădiri rezidențiale. În Israel, atacurile cu rachete ale Hezbollah au provocat victime și au creat o atmosferă de panică în zonele de frontieră. Deși forțele israeliene au reușit să degradeze semnificativ infrastructura militară a Hezbollah, inclusiv prin atacuri asupra depozitelor de arme și centrelor de comandă, organizația șiită a reușit să mențină un nivel ridicat de operaționalitate până la sfârșitul războiului.
În ciuda intensității conflictului, niciuna dintre părți nu a obținut o victorie decisivă. Hezbollah a reușit să supraviețuiască și chiar să se proclame învingător, deoarece a rezistat atacurilor israeliene, iar Israelul nu a reușit să-și atingă obiectivele principale de a dezarma gruparea și de a elibera soldații capturați. Războiul s-a încheiat cu un armistițiu mediat de ONU, dar problemele de bază nu au fost rezolvate. Hezbollah a continuat să fie o forță militară puternică în Liban, iar tensiunile dintre Israel și Liban au rămas ridicate.
Aceste două războaie au avut consecințe semnificative asupra regiunii și asupra relațiilor internaționale. Ele au evidențiat complexitatea conflictului arabo-israelian, în care interesele naționale, rivalitățile religioase și intervențiile puterilor străine, precum Iranul și Siria, joacă roluri majore. Pe lângă impactul militar și politic, războaiele au generat o criză umanitară, cu mii de morți, milioane de oameni strămutați și distrugerea infrastructurii esențiale în Liban. De asemenea, aceste conflicte au avut un efect profund asupra Israelului, care a fost nevoit să își reconsidere strategiile de securitate și relațiile cu vecinii săi arabi.
Deși au trecut mai multe decenii de la aceste războaie, ele continuă să influențeze dinamica actuală din Orientul Mijlociu. Hezbollah rămâne o forță influentă în Liban, iar tensiunile cu Israelul sunt în continuare prezente. Regiunea se confruntă cu noi provocări, inclusiv războaie civile, creșterea influenței Iranului și schimbările în alianțele regionale.
