BREAKING – Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe șeful SPP, Lucian Pahonțu / UPDATE

”Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 1 noiembrie 2024, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general – cu patru stele Pahonțu Lucian-Silvan din Serviciul de Protecție și Pază, la data de 2 noiembrie 2024.”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Generalul Lucian Pahonțu se afla la conducerea Serviciului de Protecție și Pază (SPP) din anul 2005.

Liviu Dragnea a spus despree el că și-ar fi pus subalternii să-i spioneze pe demnitari și că l-ar fi influențat negativ și pe Mihai Tudose, atunci când acesta era premier.

„Pahonțu duce ordinele, cererile să se întâmple lucruri. Iohannis dă ordinele, eu va spun care sunt informațiile mele. Sursele sunt discuțiile pe care le-am avut de-a lungul anilor cu Florian Coldea, George Maior, Sebastian Ghiță, Victor Ponta.”, a spus Liviu Dragnea

Fiind un depozitar al secretelor celor care au drept de vot în Parlament, poate înclina de multe ori balanța, a spus și fostul deputat Gelu Vișan într-o emisiunea de la Realitatea PLUS.

După ce a fost eliberat condiționat, Liviu Dragnea a vorbit din nou despre Lucian Pahonțu. Iar mai nou, și Ludovic Orban l-a nominalizat. Practic cei doi spun că acesta îi spune președintelui Klaus Iohannis ce să facă, iar Iohannis dă ordinele în concordanță cu dorințele lui Pahonțu.

Conform informațiilor din CV-ul lui, aflăm căeneralul Pahonţu este absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri activi, profil transmisiuni (1987), iar ulterior a Facultății de Arme Întrunite din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare din Bucureşti (1994). În 1992 şi 1998, Lucian Pahonţu a urmat cursuri pentru cadre de conducere ale Jandarmeriei.

După terminarea Şcolii de ofiţeri, actualul șef al SPP a lucrat în cadrul MAI. În decembrie 1989, Lucian Pahonţu era ofiţer în trupele de securitate – o structură militară care acţiona în uniformă, echivalentul de astăzi al Jandarmeriei Române. Ulterior a îndeplinit funcţiile de şef de Stat Major la Brigada 11 Mobilă Jandarmi Bucureşti (1999-2002) şi comandant al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” (2002-2005). A fost avansat la gradul de general de brigadă (cu o stea) la 1 decembrie 2003.

Pe 7 decembrie 2005, Pahonţu a fost numit şef al SPP. A fost înaintat ulterior la gradul de general-maior (cu 2 stele) şi la cel de general-locotenent (cu 3 stele) la 25 aprilie 2008. În 2011, preşedintele Traian Băsescu i-a oferit şi a patra stea generalului Pahonţu.

Fotbal: Juventus vrea să-l împrumute pe fundaşul Radu Drăguşin de la Tottenham (presă)

Scandal la DSP Olt: Acțiuni penale împotriva directorului și asistentului medical