Breaking | Prefectul Capitalei spune stop joc în Unirii. Dispoziția lui Nicușor Dan va fi atacată în instanță

Mihai Toader, prefectul Capitalei, a anunțat, luni seară, ca va ataca dispoziția primarului general, Nicușor Dan, prin care a cerut demolarea șantierului ridicat de edilul de la Sectorul 4, daniel Băluță.

„Instanța se va pronunța. În momentul de față, dispoziția primarului o voi ataca în seara asta. Circul acesta cu buldozere, cu scandal între poliții.

Dispoziția fost dată pe picior. Lucrările au fost demarate pe baza unei autorizație d econstrucție. Terenul este cadastrat și intabulat.

Eu nu am văzut nmici un document în acest sens, că este al Primăriei Capitalei.

În acest moment, Sectorul 4 și Sectorul 3 au dreptate”, a spus prefectul Capitalei.

Acest lucru va duce la suspendarea dispoziției lui Nicușor Dan până la pronunțarea unei instanțe.

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat luni că au început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii. El a precizat că lucrările se derulează într-un spațiu deja securizat și nu vor afecta circulația rutieră sau pietonală.

„Punem în siguranță centrul Capitalei! De la ora 00.00, am început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii, placa de beton veche de aproape 100 de ani, analizată de experți și declarată un pericol public”, scrie pe Faceook Daniel Băluță.

Acesta l-a acuzat de mai multe ori pe Nicușor Dan că a blocat lucrările, în ciuda stării avansate de degradare a structurii.

Primarul Capitalei a negat în repetate rânduri că situația de la Piața Unirii este atât de gravă precum afirmă Daniel Băluță.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a revenit luni seară în zona Unirii şi a anunţat că a emis o dispoziţie de primar pentru desfinţarea construcţiilor Primăriei Sectorului 4. La faţa locului, un buldozer încearcă să dărâme gardul cu care este încercuită zona, însă mai mulţi angajaţi ai Primărie Sectorului 4 s-au poziţionat în faţa utilajului şi nu îl lasă să treacă. În zonă a ajuns şi o ambulanţă.

El solicită intervenția Poliției.

„Eu am venit cu o dispoziție legală și am solicitat sprijinul Poliției Naționale”, a spus Nicușor Dan.

„Noi avem o singură problemă aici. Avem un teren care ne aparține și pe care s-au instalat niște cetățeni. I-am solicuitat să plece, n-au vrut. Am crezut la ora două când ne-am dus la poliția națională, am crezut că ei vor fi în stare să se uite la niște acte, să spună cine are dreptate, am pierdut două ore degeaba, după care ne-am dus la Primăria Capitalei și am emis această dispoziție de demolare, pe care acum așteptăm ca Poliția națională să ne ajute să o punem în aplicare”, a declarat primarul general.

Poliția Capitalei și Jandarmeria Capitalei au anunțat că asigură măsuri de ordine și siguranță publică, în vederea prevenirii escaladării conflictului

„De asemenea, vă comunicăm faptul că, după studierea documentelor depuse, a reieșit faptul că există un litigiu civil, drept pentru care doar instanța de judecată este competentă a soluționa situația. Totodată, dacă vor fi sesizate fapte de natură penală sau contravențională, se vor dispune măsuri în consecință”, a transmis Poliția Capitalei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Primarul Capitalei îi răspunde prefectului: ‘O să explorăm alte metode legale!’

VIDEO Piedone face marele anunț: Vin să fac treabă pentru oamenii buni din județul Giurgiu! / Revine în PSD după 25 de ani