Brendan Rodgers a demisionat de la Celtic Glasgow

#image_title

Gruparea Celtic Glasgow a anunţat luni seara că tehnicianul Brendan Rodgers şi-a prezentat demisia.

După ce Celtic a ajuns la 8 puncte în spatele liderului Hearts, în urma înfrângerii cu 3-1 suferite duminică în faţa clubului din Edinburgh, Brendan Rodgers şi-a dat demisia din funcţia de antrenor, a anunţat luni echipa din Premiership scoţiană. „Clubul a acceptat demisia lui Brendan, care îşi va părăsi funcţia cu efect imediat”, se arată în comunicatul de presă.

După ce a antrenat echipele Liverpool şi Leicester, tehnicianul în vârstă de 52 de ani s-a întors pe banca celor de la Celtic în 2023, câştigând două titluri consecutive, pe lângă cele din 2017 şi 2018. Pe lângă rezultatele dezamăgitoare din campionat (două înfrângeri consecutive), Celtic a suferit şi o înfrângere neaşteptată în barajul Ligii Campionilor împotriva echipei Kairat Almaty, în august.

„Clubul a apreciat contribuţia lui Brendan la Celtic în cele două perioade de mare succes ale sale”, continuă comunicatul. „Brendan părăseşte Celtic cu mulţumirile noastre pentru rolul pe care l-a jucat într-o perioadă de succes continuu pentru club şi îi urăm şi mai mult succes în viitor.”

Conducerea în această perioadă interimară va fi preluată de doi antrenori: Martin O’Neill (73 de ani), manager al Celtics între 2000 şi 2005 (cu 3 titluri de campion, 3 Cupe ale Scoţiei şi o Cupă a Ligii la activ), şi Shaun Maloney, fost jucător al clubului.

Filme despre jafuri elaborate, interlopi londonezi şi răpiri înscenate cu John Travolta, Hugh Jackman, Idris Elba, Tom Hardy, la Warner TV în noiembrie

Cotidianul.ro se relansează cu o nouă interfaţă şi nouă echipă editorială