Bruce Springsteen şi-a reluat atacurile la adresa lui Donald Trump: „Corupt şi incompetent” – VIDEO

Bruce Springsteen l-a criticat din nou pe preşedintele american Donald Trump, în timpul primului său concert în Franţa alături de E Street Band, la Décathlon Arena din Villeneuve-d’Ascq, lângă Lille.

„America despre care am scris a fost un tărâm al libertăţii timp de mai bine de 250 de ani. Acum se află în mâinile unui om corupt şi incompetent”, a denunţat el sâmbătă, în faţa unei mulţimi de 65.000 de spectatori.

„În această seară, îi chemăm pe toţi cei care cred în democraţie să se ridice alături de noi, să îşi facă vocea auzită în faţa autoritarismului”. Artistul în vârstă de 75 de ani şi-a continuat apoi concertul timp de peste 2 ore şi 30 de minute, potrivit ziarului La Voix du Nord.

Susţinător declarat al Partidului Democrat, cântăreţul a făcut aceleaşi remarci la lansarea turneului său european la Manchester, în 14 mai. Aceste comentarii au stârnit furia lui Donald Trump, care l-a insultat imediat pe rocker, numindu-l „o prună bătrână uscată”, înainte de a adăuga: „Văd că Bruce Springsteen, care este complet supraevaluat, s-a dus într-o ţară străină pentru a vorbi urât despre preşedintele Statelor Unite”. El l-a criticat, de asemenea, pe interpretul melodiei „Born in USA”, la fel ca pe Beyoncé şi Taylor Swift, pentru că o susţine pe adversara sa Kamala Harris – fapt care l-a determinat să solicite o anchetă.

În replică, o serie de instituţii şi personalităţi i-au acordat sprijin lui Bruce Springsteen. „Muzicienii au dreptul la libertatea de exprimare”, a scris Federaţia Muzicienilor Americani într-un comunicat de presă. „Nu-ţi mai face griji pentru ce spun rockerii despre tine şi gândeşte-te mai degrabă să salvezi Statele Unite de haosul pe care l-ai creat”, a replicat cântăreţul Neil Young.

Miercuri, Bruce Springsteen a lansat EP-ul live „Land of Hope & Dreams”. Albumul conţine piese înregistrate la concertul său de la Manchester şi discursul său împotriva lui Trump. Artistul îşi va continua turneul cu o a doua dată la Lille în 27 mai, înainte de a pleca la Marsilia pe 31 mai. 

 

Elena Udrea a obţinut în instanţă deducerea din pedeapsă a mai multor zile executate în arest preventiv şi în arest la domiciliu, în alt dosar decât cel în care a fost condamnată/ Decizia nu e definitivă

Conflictul Simion-Becali ia amploare și AUR îi cere să demisioneze din Parlament. ‘Un bufon sinistru. Ar fi cazul să ne demonstreze că nu este și milog’