Cooperarea bilaterală cu Franţa pe probleme de muncă şi securitate socială va fi consolidată şi extinsă în cadrul parteneriatului strategic, a susţinut ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, după întrevederea avută cu omologul francez, Astrid Panosyan-Bouvet.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), o delegaţie guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franţa, context în care Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit cu ministrul Muncii şi Ocupării din această ţară.
„Este important să ne coordonăm politicile privind ocuparea, securitatea în muncă, drepturile angajaţilor. De asemenea, trebuie să investim mai mult atât în formare, cât şi în îmbunătăţirea competenţelor pentru a face faţă provocărilor tot mai mari ale unei pieţe a muncii tot mai complexe. Vom dezvolta noi parteneriate care să sprijine şi economia socială, contribuind astfel la crearea de noi locuri de muncă mai incluzive”, a spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Discuţiile dintre cei doi demnitari au vizat consolidarea şi extinderea cooperării bilaterale, bazată pe Foaia de parcurs a parteneriatului strategic dintre România şi Franţa pentru perioada 2020-2024.
Foaia de parcurs are în vedere promovarea incluziunii sociale, dezvoltarea economiei sociale, recunoaşterea şi protejarea drepturilor lucrătorilor români din Franţa şi a celor francezi din România, sprijinirea grupurilor vulnerabile. Cei doi oficiali au agreat extinderea cooperării şi în alte arii de competenţă, vizând schimburi de experienţă în domeniul inspecţiei muncii, vizite de studiu ale inspectorilor de muncă, informare şi control comun asupra condiţiilor de muncă ale cetăţenilor celor două ţări.
Alte direcţii de cooperare includ sprijinirea autonomiei persoanelor vârstnice şi consolidarea integrării grupurilor marginalizate pe piaţa muncii, inclusiv a tinerilor NEET (tineri care nu sunt în educaţie, muncă sau formare). În domeniul prestaţiilor sociale, proiectele comune includ colaborarea pentru dezvoltarea de strategii pentru politicile familiale şi digitalizarea serviciilor de asistenţă socială.
Ministrul Muncii a vizitat şi atelierul Alter Mundi din Paris, întreprindere de solidaritate de utilitate socială, unde s-a întâlnit cu Alexandre Lourie, director internaţional al Groupe SOS, cel mai mare consorţiu de întreprinderi sociale de inserţie din Franţa, din care face parte şi Ateliere Fără Frontiere (AFF), şi cu Jean-Marc Borello, fondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie SOS.
„Franţa este un model de urmat privind economia socială. Experienţa sa este foarte preţioasă pentru dezvoltarea economiei sociale şi implementarea unor proiecte pilot în acest sens în România. Franţa este o sursă valoroasă de inspiraţie pentru bune practici şi politici publice privind economia socială şi nu numai”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu.
Delegaţia guvernamentală română a vizitat şi Centrul „Euronaval”, principalul şi cel mai vechi salon mondial al apărării navale. Totodată, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa la Suresnes, în zona vestică a Parisului, acolo unde a fost inaugurat recent noul sediu al Centrului Ortodox de studii şi cercetări „Dumitru Stăniloae”. Delegaţia română a fost întâmpinată de ÎPS Părinte IOSIF, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale.
Franţa este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali şi investitori în România. Relaţiile dintre cele două ţări s-au consolidat continuu în ultimii ani inclusiv la nivel politic şi de apărare, datorită parteneriatului strategic.
Diaspora română din Franţa numără peste 400.000 de membri. România are în Franţa a doua cea mai mare comunitate de medici, aproape 10.000, dar şi a doua forţă de muncă în domeniul construcţiilor şi agriculturii (10% din total). Franţa este al treilea partener economic al României. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale / Facebook