Bucureşti – Bărbat de 38 de ani suspectat de infracţiuni sexuale comise asupra fiicei sale vitrege, reţinut / Fata are acum 14 ani, iar faptele ar fi fost comise în perioada 2020 – 2024

Un bărbat de 38 de ani suspectat de infracţiuni sexuale comise asupra fiicei sale vitrege a fost reţinut de către poliţiştii din Bucureşti, care au făcut o percheziţie la domiciliul său. Fata are acum 14 ani, iar faptele ar fi fost comise în perioada 2020 – 2024

”Astăzi, 28 mai 2025, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în judeţul Buzău, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, corupere sexuală a minorilor (două acte materiale), racolarea minorilor în scopuri sexuale şi violenţă în familie”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, la data de 22 mai 2025, poliţişti din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale au fost sesizaţi, de către o femeie, cu privire la faptul că nepoata ei, în vârstă de 14 ani, ar fi fost victima unor infracţiuni, comise de către tatăl vitreg al minorei.

„În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2020 – 2024, bărbatul în vârstă de 38 de ani, i-ar fi trimis minorei, prin intermediul unei platforme de mesagerie online, mai multe fotografii explicite, având conotaţii sexuale. De asemenea, din activităţile specifice efectuate, s-a mai stabilit că, în această perioadă, în mai multe rânduri, bănuitul ar fi atins-o pe minoră în zonele intime şi ar fi determinat-o pe aceasta să recurgă şi ea la astfel de gesturi”, a transmis sursa citată.

În urma perchezişieiau fost găsite mai multe obiecte care pot constitui probe.

”Bănuitul a fost depistat şi condus la audieri, în  baza mandatului de aducere, care a fost emis pe numele acestuia. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24  de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, a mai transmis Poliţia.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

 

Intervenţii ale drumarilor în mai multe zone din judeţul Covasna, unde se înregistrează inundaţii – Restricţii de trafic – FOTO

SURSE Nicușor Dan dă un semnal și a venit cu 2 grei la consultări: Au mari șanse să fie consilieri la Cotroceni