Bundesliga: Eintracht Frankfurt a făcut scor cu RB Leipzig, 4-0

Echipa germană Eintracht Frankfurt a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-0, gruparea RB Leipzig, în etapa a 31-a din Bundesliga.

Ansgar Knauff a deschis scorul pentru gazde, în minutul 21 al meciului de pe Deutsche Bank Park. Startul reprizei secunde a adus şi eliminarea lui Bitshiabu (RB Leipzig), pentru un fault din postură de ultim apărător, în minutul 50. Imediat, după numai trei minute, Knauf a făcut dubla, ridicând scorul la 2-0. Ekitike a pus pe tabelă al treilea gol al gazdelor, în minutul 67, pentru ca Robin Koch să închidă meciul cu golul său din minutul 71.

Eintracht s-a impus cu 4-0 în faţa lui RB Leipzig şi, cu 55 de puncte, este pe locul 3 în clasament, apropiindu-se cu încă un meci de o prezenţă în ediţia de anul viitor a Ligii Campionilor. RB Leipzig este pe locul 5, cu 49 de puncte şi încă speră să treacă în ierarhie peste Freiburg, formaţia care ocupă poziţia a patra, cu 51 de puncte.

 

Iranul şi SUA anunţă progrese ”pozitive” în dosarul nuclear, după a treia rundă de negocieri, la Muscat

Eden Hazard a participat la o cursă ciclistă de 225 de kilometri în Spania