Burduja: Complexul Energetic Oltenia se modernizează; avem nevoie de această companie în sistemul energetic naţional

Ministerul Energiei semnează un contract important pentru finanţarea proiectului de reabilitare şi modernizare a microhidrocentralei cu puterea instalată de 9,9 MW de la SE Turceni, implementat de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, a anunţat luni ministerul.

Conform sursei citate, finanţarea este asigurată în proporţie de aproape 65% din Fondul pentru Modernizare.

„Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, cu incertitudini, nu reducem ritmul. Proiectele de modernizare a sistemului energetic naţional trebuie continuate accelerat şi exact asta facem în aceste zile. În faţa agresiunii cu care România se confruntă, răspundem cu cele mai bune arme: investiţii pentru consolidarea securităţii sistemului energetic naţional. Complexul Energetic Oltenia se modernizează şi avem nevoie de această companie în sistemul energetic naţional şi în economia românească. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect şi mă bazez pe echipa CEO pentru a duce această investiţie la bun sfârşit.”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

În baza Deciziei Comisiei Europene din 12 iunie 2024, proiectul a fost aprobat pentru finanţare în proporţie de 64,47% din Fondul pentru Modernizare, conform Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Suma finanţată din Fondul pentru Modernizare este de 25,42 milioane lei (echivalent în lei a 5,107 milioane euro).

Proiectul are o valoare totală de 46,92 milioane lei, inclusiv TVA (echivalent în lei a 9,42 milioane euro), diferenţa fiind acoperită prin cofinanţarea asigurată de către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA.

Modernizarea microhidrocentralei de la S.E. Turceni va aduce beneficii semnificative în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi sporirea capacităţii de producţie a energiei regenerabile, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Fondul Român de Contragarantare a acordat în 15 ani aproximativ 25.600 de contragaranţii şi 15.000 de garanţii de stat

Fotbal: Pulisic (AC Milan), accidentat, indisponibil pentru următoarele două partide