Burduja: Specialiştii Electrica au remediat toate problemele reţelei din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi

Specialiştii Electrica au reuşit să remedieze toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi, a anunţat, luni seara, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Muncă de echipă. Solidaritate. Spirit de sacrificiu. În 36 de ore de la declanşarea lucrărilor de intervenţie, specialiştii Electrica au reuşit să remedieze toate problemele reţelei de distribuţie a energiei electrice din zona afectată de inundaţii în judeţul Galaţi. Astăzi, cu excepţia unor deranjamente punctuale, toţi utilizatorii din judeţul Galaţi sunt alimentaţi cu energie electrică. În timp record, în condiţii extrem de dificile, sub presiunea timpului, oamenii aceştia minunaţi au reuşit imposibilul”, a scris Burduja, pe pagina sa de Facebook.
 



Acesta a precizat că s-a reuşit cu ajutorul unui elicopter Black Hawk relocarea a trei stâlpi de medie tensiune din zona Târgu Bujor la Moscu, într-o zonă extrem de greu accesibilă.

„Astăzi am primit un sprijin nepreţuit, pe care îl veţi vedea în imagini. O operaţiune specială, pusă la cale împreună cu Dr. Raed Arafat şi echipele DSU şi Distribuţie Energie Electrica Romania, cu sprijinul vicepremierului Cătălin Predoiu, ministrul de interne: un elicopter Black Hawk ne-a ajutat să relocăm trei stâlpi de medie tensiune din zona Târgu Bujor la Moscu, într-o zonă extrem de greu accesibilă. Tot respectul meu şi toată recunoştinţa pentru toţi cei care s-au implicat şi se implică, prin profesionalism şi devotament, pentru a face din nou lumină în casele românilor”, a mai scris ministrul Energiei pe pagina sa de socializare. AGERPRES/(AS – editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

Parlamentare2024/ BEC: Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu pot vota cu urna specială

Bucureștiul, punct fix pentru SUA – România ar putea deveni cel mai mare operator de F-35 din Europa de Est