Burduja: Suntem aproape de obiectivul asumat la comandament, de 80% utilizatori reconectaţi la reţeaua de distribuţie energie electrică în zona Galaţi / Bujoru (partial), Slobozia Conachi, Costachi Negri, Cudalbi, Vameş, Rugineni, încă fără curent

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că sunt aproape de obiectivul asumat la comandamentul energetic de dimineaţă, de 80% utilizatori reconectaţi la reţeaua de distribuţie energie electrică în zona Galaţi, el arătând că mai sunt în acest moment 4.309 de utilizatori fără curent. Localităţile care rămân de conectat: Bujoru (partial), Slobozia Conachi, Costachi Negri, Cudalbi, Vameş, Rugineni

Ministrul Energiei prezintă situaţia alimentării cu energie electrică în zonele inundate din Galaţi la ora 18:30.

”Suntem aproape de obiectivul asumat la comandamentul energetic de dimineaţă, de 80% utilizatori reconectaţi la reţeaua de distribuţie energie electrică în zona Galaţi. Mai sunt în acest moment 4.309, o îmbunătăţire majoră faţă de situaţia din prima parte a zilei (peste 18.000). Două linii de medie tensiune sunt indisponibile total, iar două parţial”, arată Burduja.

El menţionează că localităţile care rămân de conectat: Bujoru (partial), Slobozia Conachi, Costachi Negri, Cudalbi, Vameş, Rugineni”, a scris ministrul pe Facebook.

”Mulţumesc colegilor de la Electrica (DEER – Muntenia Nord) pentru efortul exemplar şi eficient. Vă felicit pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi. Vom reuşi, cu răbdare şi aceeaşi dedicare, să rezolvăm problemele rămase şi să revenim la normalitate în comunităţile afectate”, mai transmite ministrul.

Ciclism: Belgianul Tim Merlier, campion european pe şosea

Ministrul Mediului dă alerta și în Vaslui – Va ploua într-o noapte aproape cât pentru o lună