Burduja: Valoarea contractelor semnate până astăzi pentru construcţia de noi parcuri solare se ridică la 1 miliard de lei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat vineri 55 de contracte de finanţare care vizează proiecte de construcţie a unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice, valoarea totală a acestora fiind de 120,9 milioane de lei, iar puterea instalată de 18,45 MW.

„Până acum, am semnat proiecte de peste 1 miliard de lei pentru primării şi instituţii publice, prin care acestea îşi vor construi parcuri solare şi vor reduce facturile la energie electrică. Doar astăzi am semnat cu 55 de primării şi instituţiile publice, susţinând comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiţi să se întoarcă în comunitate prin investiţii noi”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.

Contractele semnate vineri sunt aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice.

Burduja a precizat că numai pe acest apel au fost semnate 367 de contracte de finanţare pentru construcţia de noi parcuri solare.

„Deviza mandatul meu rămâne aceeaşi: investiţii, investiţii, investiţii. Până în prezent, pe acest apel am semnat 367 de contracte de finanţare pentru construcţia de noi parcuri solare. Beneficiarii direcţi sunt primăriile şi instituţiile publice, dar şi cetăţenii care vor avea un aer mai curat, o energie mai ieftină şi noi investiţii în comunităţile locale. Valoarea totală a contractelor semnate până astăzi se ridică la peste 1 miliard de lei, din care 938 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare”, a mai spus Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei îşi reconfirmă angajamentul faţă de investiţiile în energie şi îndeplineşte astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei regenerabile în România. Numărul aplicanţilor în cadrul apelului este de aproximativ 1400 de instituţii publice, iar echipa ministerului energiei a reuşit să asigure, din Fondul pentru Modernizare, finanţarea pentru toate proiectele eligibile depuse. Principiul pentru evaluare şi contractare este „primul venit, primul servit” (FIFO), în funcţie de momentul depunerii cererii de finanţare de către fiecare aplicant în parte.AGERPRES/(AS – editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Acţiune de căutare în Munţii Maramureşului, unde au dispărut trei cetăţeni ucraineni / Aceştia ar fi de zece zile pe drum şi nu mai au hrană şi apă / Strat de zăpada de 50-60 de centimetri în zonă

Înot: Sportivii români nu au trecut de serii la Mondialele în bazin scurt