Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că în 2024 s-a înregistrat cea mai bună performanţă sportivă din ultimii 24 de ani la nivel de primă reprezentativă, tricolorii ajungând până în optimile Campionatului European.
“2024 reprezintă cea mai bună performanţă sportivă din ultimii 24 de ani la nivel de primă reprezentativă. Dar contează ce mai mult faptul că naţionala noastră a reuşit să unească Româniile, cele din străinătate şi cele de acasă, să inspire o naţiune. Şi s-a reuşit schimbarea percepţiei despre ţara noastră la nivel internaţional”, a spus Burleanu.
El a menţionat şi ce îşi doreşte în 2025 şi 2026.
“În 2025 ceea ce ne dorim este să ne continuăm această călătorie, o călătorie în care în 2024 am reuşit să inspirăm o naţiune. Ne dorim în 2025 să continuăm să oferim o experienţă unică tuturor suporterilor români. Dacă în 2024 în Germania am reuşit să înregistrăm cea mai bună performanţă din ultimii 24 de ani, în 2026 ne dorim ca după 28 de ani să revenim la un Campionat Mondial. Ştim în momentul de faţă, că aproape sută la sută, prin performanţa din Liga Naţiuniilor, ne-am obţinut locul de baraj pentru Mondial. Dar ceea ce ne dorim este ca la finalul anului 2025 să ne calificăm direct”.