Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape cinci miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 4,98 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor a crescut cu aproape 474.000 de lei, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 344,46 miliarde de lei, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2024, în creştere de la 339,47 miliarde de lei, în perioada în perioada 21 – 25 octombrie 2024 a.c.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 152,81 milioane de lei, mai mare faţă de valoarea consemnată săptămâna anterioară, de 151,60 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 29 octombrie, când s-a înregistrat un rulaj de 40,51 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 1 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 18,83 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 17.470,35 puncte, în scădere cu 0,02% faţă de săptămâna precedentă.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 37,87 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 0,81%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu tranzacţii în valoare de 35,13 milioane de lei (+1,25%), şi ale OMV Petrom, cu 24,48 milioane de lei (+2,43%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Conted (14%), COMCM Constanţa (12,66%) şi ale Grupului Industrial Electrocontact (+11,24%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Aeta SA cu un declin de 9,68%, urmate de cele ale societăţii Romcab (-7,86%) şi ale Roca Industry Holdingrock1 (-4,91%). AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Prezidenţiale R.Moldova/Fritz: La Timişoara, au votat 2.000 de oameni şi Maia Sandu a câştigat peste 93% din voturi

ALEGERI ÎN SUA – Cifrele scrutinului prezidenţial american