Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicii şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 8,3 milioane de lei (1,69 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,34%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere cu 0,33%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,34%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,29%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o apreciere de 0,51%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un avans de 0,29%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în scădere cu 0,40%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Societatea de Construcţii Napoca (+11,51%), Altur (+8,74%) şi Condmag (+7,69%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Rompetrol Rafinare (-2,31%), Safetech Innovations (-1,30%) şi Transilvania Broker de Asigurare (-0,79%).