Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni

#image_title

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,09%, până la valoarea de 18.630,78 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în creştere cu 0,08%, potrivit Agerpres.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,45%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,06%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat o apreciere de 0,52%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,16%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 17,55 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 9,2 milioane de lei, şi ale OMV Petrom, cu 4,27 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Simtel Team (+6,77%), Comelf (+4,19%) şi Transelectrica (+2,61%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Farmaceutica Remedia (-6,76%), UAMT (-6,76%) şi Condmag (-4,88%).

VIDEO Un șofer a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit în plin o femeie: Aceasta a murit pe loc

Ursula von der Leyen şi-a apărat bilanţul la dezbaterea moţiunii de cenzură. Omul lui Meloni în Parlamentul European, în dezacord cu demersul lui Piperea, l-a ironizat pe George Simion: „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici”