Bursele europene au închis din nou în scădere, miercuri, investitorii fiind atenţi la rezultatele financiare ale companiilor şi la randamentele obligaţiunilor SUA

Bursele europene au închis din nou în scădere, miercuri, întrucât investitorii din regiune s-au concentrat pe rapoartele financiare ale companiilor şi randamentele titlurilor de stat americane, transmite Reuters.

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis cu o scădere de aproximativ 0,3%, majoritatea sectoarelor şi principalelor burse fiind în roşu.

Au fost multe rapoarte financiare miercuri, iar Deutsche Bank a depăşit aşteptările, înregistrând un profit în cele trei luni până în septembrie. Acţiunile băncii germane au continuat să scadă după ce o instanţă germană a dat o hotărâre împotriva companiei într-un litigiu vechi cu acţionarii, care au susţinut că banca a plătit prea puţin la achiziţia băncii de retail germane Postbank.

Între timp, acţiunile Heineken au crescut cu 2,6%, iar Swedbank crescut cu 5%. Acţiunile Volvo Cars au scăzut cu 5,9%, AkzoNobel a pierdut 3,5%, iar L’Oreal a scăzut cu 2,5%, după ce companiile şi-au raportat câştigurile pe parcursul zilei.

Indicele german DAX a scăzut cu 0,23%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,50%, FTSE 100 cu 0,58% şi FTSE MIB, al bursei din Milano, cu 0,10%.

Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani a crescut recent, depăşind pentru scurt timp 4,2% marţi, menţinând presiunea asupra acţiunilor. Acţiunile americane au scăzut miercuri, pe măsură ce comercianţii au urmărit îndeaproape evoluţiile randamentelor obligaţiunilor. Pieţele din regiunea Asia-Pacific au înregistrat mai multe tranzacţii pozitive peste noapte.

 

Forţele turce au lovit ţinte PKK din nordul Irakului şi Siria

Coca-Cola a obţinut rezultate financiare la nivelul superior al estimărilor sale, deoarece preţurile mai mari au compensat cererea lentă