Bursele europene au închis luni în creştere, susţinute de avansul burselor asiatice

Bursele europene au început săptămâna de tranzacţionare cu o tendinţă pozitivă, închizând în urcare, susţinute de creşterile înregistrate în Asia şi de avansul de vineri de pe Wall Street, chiar dacă piaţa americană a avut luni o evoluţie negativă, transmite CNBC.

Investitorii îşi îndreaptă acum atenţia asupra preţurilor petrolului şi aşteaptă noi date economice.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua de luni cu o creştere de 0,17%, componenta bunurilor de uz casnic conducând cu o creştere de 0,97%, în timp ce sectorul tehnologic a scăzut cu 0,65%.

Săptămâna trecută, Stoxx 600 a pierdut 1,8%, afectat de tensiunile geopolitice şi creşterea preţurilor petrolului. Luni, contractele futures pentru West Texas Intermediate şi Brent au atins cele mai mari niveluri din 30 august.

Indicele german DAX a scăzut totuşi cu 0,09%, CAC 40, al bursei din Paris, a avansat cu 0,46%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,28%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 0,66%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a urcat cu 0,5%.

Analiştii BNP Paribas au subliniat că !piaţa s-a concentrat pe tensiunile dintre Israel şi Iran”, subliniind o ”prudenţă sporită” pe pieţele de energie.

Pe piaţa valutară, lira sterlină a scăzut cu 0,3% faţă de dolar, ajungând la 1,3077 dolari pe unitate, continuând tendinţa descendentă de săptămâna trecută.

 

Luptele dintre Israel şi Hezbollah se intensifică, în timp ce comemorările marchează aniversarea războiului

Kamala Harris spune că nu se va întâlni cu Putin dacă Ucraina nu este reprezentată