Bursele europene au încheiat şedinţa de marţi pe minus, investitorii fiind în expectativă înaintea termenului limită stabilit de preşedintele american Donald Trump pentru ca Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis cu aproape 1% mai jos, după ce a şters câştigurile din prima parte a şedinţei. Majoritatea sectoarelor şi a principalelor pieţe bursiere regionale au terminat ziua în teritoriu negativ.
Scăderea de marţi a pieţelor europene a venit după o pauză de patru zile de Paşte, după ce şedinţa de joi se încheiase cu rezultate mixte. Investitorii încearcă să interpreteze mesajele contradictorii ale administraţiei americane privind o posibilă rezolvare a conflictului. Trump a ameninţat că va lovi infrastructura civilă a Iranului dacă nu se ajunge la un acord de pace în mai puţin de 24 de ore, dar a sugerat în acelaşi timp că liderii iranieni negociază ”cu bună credinţă”.
Preşedintele şi-a intensificat retorica într-o postare pe reţeaua Truth Social, marţi, avertizând că ”o întreagă civilizaţie va muri în această seară” dacă Iranul nu redeschide strâmtoarea Ormuz, o rută esenţială pentru transportul global de energie, până la ora 20:00, ora Coastei de Est a SUA. Anterior, el avertizase că Statele Unite vor distruge toate podurile şi centralele electrice ale Iranului în termen de patru ore, dacă termenul limită nu este respectat.
Pe pieţele de acţiuni, Commerzbank a anunţat că planurile de preluare ale UniCredit nu oferă suficiente perspective de creare de valoare pentru acţionari. Banca germană a transmis marţi într-un comunicat că, după discuţiile dintre cele două instituţii, nu mai vede ”nicio bază” pentru o tranzacţie cu UniCredit şi că se va concentra pe implementarea strategiei sale independente.
Acţiunile Commerzbank tranzacţionate la Frankfurt au închis în scădere cu 0,5%, iar UniCredit a terminat şedinţa cu un minus de 0,4% la Milano.
Titlurile Universal Music au crescut cu 11,4% după o propunere de preluare de 64 de miliarde de dolari din partea Pershing Square. Universal Music Group va forma o companie nouă prin fuziune cu fondul de investiţii al miliardarului Bill Ackman şi va fi listată la Bursa din New York, potrivit termenilor tranzacţiei, care ar urma să fie finalizată până la sfârşitul anului.
Pe Wall Street, pieţele au intrat în teritoriu negativ pe măsură ce speranţele privind un acord de încetare a focului au scăzut, indicele S&P 500 fiind văzut în scădere cu 0,8%. În Asia-Pacific, pieţele au avut evoluţii volatile marţi, principalele indice trecând pe pierderi în sesiunea de dimineaţă, pe fondul incertitudinii generate de conflictul din regiune.



