Bursele europene au închis vineri în creştere, investitorii analizând ân continuare deciai BCE de a reduce dobânda de referinţă

Bursele europene au închis vineri în creştere, în timp ce investitorii au continuat să analizeze decizia Băncii Centrale Europene (BCE) de a reduce dobânzile şi să aştepte decizia privind dobânzile de la reuniunea Rezervei Federale a Statelor Unite de săptămâna viitoare, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,72%, toate bursele majore şi aproape toate sectoarele încheind ziua în teritoriu pozitiv.

Pe ansamblul săptămânii, indicele de referinţă Stoxx 600 a avansat cu 1,09%.

Acţiunile companiilor de vânzare cu amănuntul au condus vineri, cu o creştere de 1,84%, în timp ce titlurile companiilor auto au crescut cu 1,6%.

Acţiunile producătorilor de alimente şi băuturi au fost singurele cu o evoluţie negativă, scăzând cu 0,32%.

Banca Centrală Europeană a redus dobânzile, aşa cum era de aşteptat, joi, marcând a doua sa reducere de 25 de puncte de bază din acest an şi ducând rata dobânzii cheie la 3,5%.

Cu toate acestea, factorii de decizie politică au oferit puţine indicaţii cu privire la direcţia politicii monetare, preşedintele Christine Lagarde afirmând că banca nu ”s-a angajat în prealabil pe o anumită cale a ratei”.

Indicele german DAX a crescut cu 0,92%, FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,39%, iar CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,41%. Indicele italian FTSE MIB a avansat cu 0,34%, în timp ce indicele spaniol IBEX 35 a urcat cu 1,23%.

 

Peste 12 milioane de bilete vândute şi un grad de ocupare de 95% la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris

Boeing este nerăbdător să revină la masa negocierilor cu sindicatele, după intrarea în grevă a lucrătorilor de la fabricile sale de pe coasta de vest a SUA