Un accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza municipiului Buzău, după ce unui şofer de autobuz în vârstă de 41 de ani, angajat al societăţii de transport a municipiului, i s-a făcut rău şi a pierdut controlul direcţiei, ciocnindu-se de un stâlp. Alte două persoane, pasageri în vehicul, au fost transportate la spital.
Potrivit primelor date comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, autobuzul, care se deplasa dinspre Buzău către Verneşti, ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, a fost avariat şi un autovehicul staţionat în faţa unui imobil.
Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a doi pasageri, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 52, respectiv 54 de ani, ambii din Buzău.
Toate cele trei persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.
Conform reprezentanţilor unităţi sanitare, dupa ce au fost evaluate medical, doua dintre victime au fost externate cu recomandari medicale, iar şoferul, care a suferit policontuzii, a ramas internat in spital pentru supraveghere medicală.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.