Un bărbat de aproximativ 50 de ani din localitatea Cochirleanca, judeţul Buzău, a murit, vineri, după ce a fost prins într-o balotieră.
Potrivit primelor informaţii, bărbatul făcea lucrări agricole pe un teren din apropierea satului Cochirleanca, unde realiza baloţi de coceni de porumb. Utilajul a fost observat oprit, la jumătatea terenului, de mai mulţi localnici, care au presupus că bărbatul făcea o pauză pentru a mânca.
În cursul serii, oamenii au constatat că balotiera rămăsese nemişcată şi s-au deplasat acolo, găsind trupul bărbatului prins în utilaj.
Echipaje ale ISU Buzău şi SMURD au intervenit pentru extragerea victimei.
Din primele cercetări reiese că utilajul s-ar fi înfundat, iar bărbatul ar fi încercat să remedieze problema fără a-l opri, moment în care a fost prins de mecanism.
Poliţiştii Serviciului Criminalistic sunt aşteptaţi pentru efectuarea cercetărilor şi stabilirea cauzelor exacte ale incidentului.
Bărbatul este un fost cadru militar, ieşit la pensie, care se ocupa acum cu lucrări agricole cu utilajul pe care îl deţinea.