Cabina unui avion al companiei Hong Kong Airlines a luat foc în timpul zborului – VIDEO

Un avion al companiei aeriene Hong Kong Airline cu destinaţia Hong Kong a fost nevoit să-şi devieze ruta, joi, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul cabinei, chiar în faţa pasagerilor, relatează AFP.

În imaginile transmise de pasageri pe social media, pot fi văzuţi pasageri şi însoţitori de bord încercând să stingă un incendiu suspect în cabina aeronavei.

Zborul HX115 se deplasa de la Hangzhou la Hong Kong, dar a fost nevoit să devieze spre oraşul Fuzhou, în sud-estul Chinei.

Avionul, un Airbus A320, transporta 160 de pasageri şi opt membri ai echipajului.

Deşi incendiul a fost localizat rapid, cauzele lui nu au fost încă dezvăluite.

Hong Kong Airlines a declarat că organizează un alt zbor pentru a aduce pasagerii înapoi în Hong Kong.

Bolojan, după raportul Comisiei de la Veneţia: Când se iau nişte decizii care au impact public, să fie luate în condiţii cât se poate de clare, să fie argumentate în aşa fel încât neîncrederea, disputele şi speculaţiile să fie reduse la minim

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului