Cabinetul premierului israelian confirmă că s-a ajuns la un acord privind ostaticii din Gaza

Cabinetul premierului israelian a confirmat, vineri, că s-a agreat asupra unui acord cu Hamas privind eliberarea ostaticilor din Gaza, scrie CNN.

Joi, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a afirmat că nu va comenta până când toate detaliile sunt finalizate.

Înţelegerea, anunţă de mediatorii Qatar, Statele Unite şi Egipt miercuri, va duce la o pauză în luptele din Gaza şi la eliberarea, în etape, a ostaticilor şi a prizonierilor palestinieni.

Netanyahu a cerut cabinetului de securitate al Israelului să se întâlnească, vineri, după care Guvernul se va reuni pentru a aproba acordul.

”Statul Israel este angajat să îndeplinească toate obiectivele războiului, inclusiv reîntoarcerea tuturor ostaticilor noştri – atât cei în viaţă, cât şi cei morţi”, se arată într-o declaraţie transmisă de cabinetul premierului.

 

Racheta Starship a SpaceX explodează în zborul-test, obligând companiile aeriene să redirecţioneze avioanele

Banca Mondială avertizează că posibilele tarife comerciale ale SUA ar putea reduce perspectivele de creştere ale economiei globale