Câine salvat de polițiștii locali dintr-un laţ de lângă o casă nelocuită – A fost deschis dosar penal

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Dolj au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din comuna Galicea Mare, un câine este prins într-un laţ.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat, în dreptul unui imobil nelocuit, din Galicea Mare, un căţel fără stăpân, care era prins la nivel abdominal, într-un laţ confecţionat artizanal din sârmă.

După ce a fost eliberat de poliţişti, căţelul a fost examinat, constatându-se faptul că acesta nu prezintă leziuni vizibile pe suprafaţa corpului, însă s-a observat o rană la nivelul cavităţii bucale, ca urmare a încercării acestuia de a se elibera, animalul manifestând un comportament agresiv”, au transmis poliţiştii.

Căţelul a fost încredinţat unei asociaţii care oferă servicii de adăpostire a animalelor.

Poliţiştii au deschis în această cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de schingiuirea animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea autorilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Profesorul Papahagi: E preferabil ca politicienii care și-au încheiat cariera să ne scutească. Nu mă mai interesează părerile lui Băsescu sau Antonescu

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut cu 1,5% în primele nouă luni