Zeci de câini au fost salvaţi luni dintr-o crescătorie în care se aflau carcase, excremente şi animale descărnate, în Ungaria, un caz denunţat ca fără precedent de către activişti din cadrul unor ONG-uri prezenţi la faţa locului, relatează AFP.
”N-am mai văzut nicoidată condiţii atât de atroce”, a decvlarat AFP Richard Kapin, conducătorul Asociaţiei Fans for Animals. ”Aceste animale erau exploatate numai în scopul reproducerii, iar banii din vânzarea puilor nu au fost investiţi niciodată în vederea îmbunătăţirii stării lor de bine”.
Pe o proprietate aparent înstărită, în satul Koszegpaty, în apropiere de frontiera cu Austria, erau înghesuite animalele, închise în cuşti, ”scăldându-se” în mizerie, potrivit unor ONG-uri, dintre care aproximativ zece au participat la operţiune.
Poliţia a percheziţionat atât acest loc, săptămâna trecută, cât şi alt loc, situat la aproximativ 50 de kilometri distanţă, ambele aparţinând unei austriece.
Pe numele austriecei, vizată de o anchetă cu privire la ”cruzime faţă de animale”, a fost emis un mandat de arestare.
În total, peste 100 de câini au fost salvaţi şi urmau să fie conduşi într-un refugiu, în urma unor examinări ale unor veterinari.
Oi, capre şi păsări de curte au fost de asemenea descoperite.
”Animalele nu beneficiau de condiţii de existenţă minime – apă potabilă şi hrană”, declară într-un comunicat autorităţile locale, care dezvăluie că s-au descoperit numeroase ”carcase calcinate”.
O purtătoare de cuvânt a Fundaţiei Noah Animal Shelter, Kinga Schneider, a evocat ”o duhoare groaznică, câini morţi de frică, mizerie şi fecale peste tot”, inclusiv pe blana lor.
În ţări din Europa Centrală şi de Est care au aderat la Uniunea Europeană (UE) din 2004, există numeroase crescătorii de animale de companie. Normele sanitare sunt mai puţin stricte, iar costurile mai mici decât în restul Europei.
Asociaţii denunţă de ani de zile un trafic internaţional de pui de câine prin canise clandestine, prin care animale sunt exportate în Europa de Vest, unde sunt vândute pe ascuns.