Călin Georgescu rămâne sub control judiciar / Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 i-a respins cererea de ridicare a măsurii preventive. Decizia instanţei este definitivă.

”În temeiul art. 215 ind.1 alin. 5 C.proc.pen. rap. la art. 213 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul Georgescu Călin, …, împotriva ordonanţei nr. 2226/221/P/2023/d1 din data de 06.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar”, se arată în minuta instanţei. 

Călin Georgescu este obligat la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 este definitivă. 

 
În 26 februarie, Parchetul ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.
 
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a PICCJ a dispus extinderea urmăririi penale pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, după ce Georgescu a citat, la un post de televiziune, din Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.

Ilie Bolojan: Suntem la finalul unei săptămâni de discuţii şi cred că este corect să vă prezit în mod onest în ce situaţie se găseşte România: Anul trecut, am cheltuit cu 152 de miliarde de lei mai mult decât veniturile la buget – VIDEO

Grindeanu, după materialul de presă referitor la parlamentarii care decontează chiria deşi au proprietăţi în Capitală: Am cerut colegilor parlamentari să renunţe ”de urgenţă” la sumele provenite din deconturi ale chiriei dacă au o proprietate în Capitală