„Nu am vorbit despre un referendum cu privire la apartenența noastră la NATO sau UE! Suntem în aceste structuri și vom rămâne în aceste structuri! Am spus însă adevărul, că atunci când vorbești de un război precum cel din Ucraina și despre finanțarea acestuia, în orice țară din UE și inclusiv UK, poporul trebuie consultat. Oamenii sunt cei care pot decide dacă sunt sau nu de acord să intre într-un astfel de război sau dacă vor să-l finanțeze.
Decizia trebuie să fie a fiecărui popor, nu a politicienilor de la Bruxelles sau din alte capitale. Oamenii sunt cei care luptă, nu politicienii! Oamenii sunt cei care plătesc taxa războiului atât cu viața cât și financiar! În acest caz, doar ei pot fi consultați printr-un referendum dacă vor să plătească acest tribut sângeros din punct de vedere uman cât și financiar.
Democrația presupune să consulți poporul în momente decisive, nu să îl ignori, altfel nu mai este democrație – este doar dictatură!”, susține Georgescu.
Georgescu, despre apartenența României la NATO: Nimeni nu susține asta. De ce nu organizează un referendum?
În cadrul unui interviu recent, Georgescu a reiterat criticile sale la adresa NATO și a apartenenței României la Alianța Nord-Atlantică. Acesta a pus sub semnul întrebării sprijinul popular pentru Uniunea Europeană și NATO și a cerut organizarea unui referendum.
„Sincer vorbind, de la poporul meu nu există niciun sprijin, adică nu există oameni care să meargă acolo sau să conducă o asemenea situație. Cum putem să credem să mergem în alt loc, pentru ce? Din asemenea motive, nimeni nu vrea o asemenea situație. Nimeni nu susține asta. Apropo, James, de ce nu organizează un referendum, care este total normal. Să faci un referendum pentru oamenii tăi pentru că știu sigur că va fi negativ pentru ei”, a afirmat Georgescu.