Călin Georgescu se încurcă în explicații – De ce a afirmat că nu s-a întâlnit cu Potra, înainte să apară imagini care probează contrariul

„Nu-mi aduc aminte. Eu aveam nevoie de gărzi de corp. După cum știți, gărzile mele de corp sunt din Legiunea Străină. Îmi amintesc că m-am văzut cu foarte mulți, au fost foarte multe oferte, dar este irelevant, pentru că nu este în cercul meu de apropiați. Da, a fost acum mulți ani de zile. O să încerc să-mi amintesc, nu-mi aduc aminte precis. Fotografiile nu sunt recente, în niciun caz”, a afirmat Călin Georgescu, la Realitatea PLUS.

Întrebat dacă a fost sâmbătă seara la herghelia de la Ciolpani, așa cum au apărut informații în presă, Călin Georgescu s-a încurcat în explicații:

„Nu știu de așa ceva. Adică în niciun caz asta nu pot să spun. Dar pot să spun văzând pozele acestea (cu Potra, nu la herghelie, n.r.) că, într-adevăr, confirm. Nu-mi aduc aminte precis, dar lucrurile sunt certe că m-am văzut cu mii de oameni nu mai în ultima săptămână. A fost acum doi ani jumate trei ani toată povestea.”

Întrebat dacă a fost în ultimele zile la această fermă de cai, Georgescu a răspuns: „Am fost în multe locuri, nu știu ce să vă spun. Acolo la ferma respectivă de care spuneți, dacă este această fermă, acolo am fost, am filmat… am filmat… m-am antrenat de foarte multe ori la călărie. Este o fermă de cai, o știu foarte bine, dacă despre aceasta este vorba.”

„Ați fost și sâmbăta trecută?”, a mai fost întrebat fostul candidat. „Destul de des mă duc acolo, am fost recent, pentru că acolo mă duc curent, dar asta nu înseamnă că am avut întâlnirile de care se spune în spațiul public. Și încă o dată vă spun: este irelevant din punct de vdere a ceea ce facem. Nu are nicio legătură. Da, am spus de nenumărate ori: am încredere doar în oamenii mei, care sunt militari din Legiunea străină, asta este adevărat. Dar repet: domnul Potra nu intră în cercul meu de apropiați”, a mai răspuns Georgescu.

Călin Georgescu a acordat un interviu, duminică seara, la Realitatea PLUS. Acesta a fost întrebat și despre situația liderului mercenar Horațiu Potra, reținut duminică dimineața, în drum spre București, sub suspiciunea că ar fi plănuit atacuri în Capitală. Candidatul independent a fost întrebat de patru ori dacă s-a întâlnit vreodată cu Potra, acesta ezitând să răspundă clar.

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost reţinut, duminică seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Luni au avut loc mai multe percheziții la proprietăți ale lui Horațiu Potra și la apropiați ai acestuia.

Călin Georgescu speră ca partidele suveraniste să organizeze proteste de stradă. Atac la Antena 3 și Digi24

Interesul în Germania pentru Formula 1 continuă să scadă