Calitatea aerului din comuna Ciulniţa, judeţul Călăraşi, monitorizată pentru a doua oară în acest an, după ce localnicii au reclamat prezenţa unui miros înţepător specific hidrogenului sulfurat / La măsurătorile anterioare, depăşire de 20 de ori

Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP) anunţă, joi, monitorizarea călităţii aerului în comuna Ciulniţa, judeţul Călăraşi, pentru a doua oară în acest an, după ce localnicii au reclamat prezenţa unui miros înţepător specific hidrogenului sulfurat. Primele măsurători, din perioada 21.01 – 03.02.2026, au indicat depăşirea de 20 de ori a valorilor medii la 30 de minute, în mai multe zile, a concentraţiei maxime admise pentru H2S.

”Autolaboratorul Direcţiei Judeţene de Mediu Călăraşi, din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate (ANNMAP), reia activitatea de monitorizare, începând de azi, pentru următoarele zile, în zona cartierului nou, din comuna Ciulniţa, judeţul Ialomiţa, pentru a doua oară în acest an, după ce localnicii au reclamat din nou prezenţa în zonă a unui miros înţepător specific hidrogenului sulfurat (H₂S)”, anunţă, joi, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate.

Instituţia precizează că primele măsurători, din perioada 21.01 – 03.02.2026, au indicat depăşirea de 20 de ori a valorilor medii la 30 de minute, în mai multe zile, precum şi depăşirea valorii medii zilnice a concentraţiei maxime admise pentru H2S.

”Au trecut mai puţin de 10 zile de la încheierea monitorizării şi reluăm măsurătorile, tot ca urmare a sesizărilor, pentru a preveni eventualele situaţii de risc, având în vedere că acest gaz incolor, inflamabil şi toxic, care conţine sulf şi pe care îl percepem ca având un miros caracteristic ouălor stricate, poate fi periculos pentru organsmul uman, la expunerea pe termen lung”, au transmis specialiştii instituţiei citate.

 

 

Cathy, noua pisică de birou a primarului general al Capitalei/ Ciprian Ciucu: A fost «chimie» între noi la prima vedere, după câteva minute mi-a tors în braţe – FOTO

“Ultima reţetă” – un thriller culinar despre iubire, mister şi lumea intensă a gastronomiei de top, în cinematografe – VIDEO