Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă de două ori din magistratură, a vrut doctorat la Sorbona, dar a fost refuzată

Camelia Bogdan, căreia îi fusese aprobat doctoratul în cotutelă cu Universitatea din Strasbourg, a pierdut această cotutelă și a încercat să fie acceptată la Sorbona, însă cererea sa a fost refuzată.

De altfel, Camelia Bogdan a fost exmatriculată de la doctorat în 2023, după ce nu și-a susținut lucrarea de doctorat în cei 10 ani de la înscriere.

„Fosta judecătoare Camelia Bogdan s-a lăudat ani de zile că este „doctorand internațional în regim de cotutelă al Universității din București și Universității din Strasbourg”. Camelia Bogdan se înscrisese la Școala Doctorală a Facultății de Drept a Universității din București în octombrie 2013. În 2014 se înscrisese, cu aceeași teză și la Universitatea din Strasbourg, iar în 2015 i se aprobase derularea doctoratului în cotutelă.

Dar Camelia Bogdan nu și-a scris și nici nu și-a susținut teza de doctorat așa că, în 2021, a pierdut cotutela Universității din Strasbourg. A încercat atunci, motivând „sincopele de comunicare cu conducătorul de doctorat”, să-și transfere cotutela la Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne. Solicitarea transferului a fost însă respinsă de Universitatea Sorbona. Ca urmare, convenția de cotutelă a fost reziliată, continuarea studiilor fiind făcută doar la Universitatea din București.

În 9 februarie 2023, Camelia Bogdan a fost exmatriculată de la doctorat și de Universitatea București. Trecuseră aproape 10 ani de la înscrierea la Școala Doctorală și fosta judecătoare nu fusese în stare să își scrie și să-și susțină teza.

Reamintim că ea a dat în judecată Universitatea București, cerând reînmatricularea la școala doctorală, plata de daune morale de 30.000 lei și restituirea taxelor de școlarizare de 24.600 lei. În 21 iunie 2024, Tribunalul București a respins acțiunea Cameliei Bogdan ca neîntemeiată. Hotărârea Tribunalului București, în care se regăsesc și informațiile legate de respingerea Cameliei Bogdan de către Universitatea Sorbona, poate fi citită aici: https://grupul.ro/camelia-bogdan-a-fost-exmatriculata-de…/”, scrie GIP.

Numele Cameliei Bogdan apare într-o discuție purtată de Traian Băsescu, fostul președinte povestind cum a fost „luat” judecătorul Stan Mustață din completul care judeca dosarul Telepatia și în locul său pusă Camelia Bogdan.

De altfel, în înregistrarea respectivă, Traian Băsescu vorbește despre „statul mafiot” și despre modul în care acesta lucra.

Traian Băsescu: – Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

– Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Traian Băsescu: – Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.

– Probleme cu dosarul Voiculescu?

Traian Băsescu: – Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

– Sunteţi supărat pe ei.

Traian Băsescu: – Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.

Campanie de donare de sânge, la Camera Deputaţilor

Atacul armat de la liceul din Graz: Un adolescent francez de 17 ani, confirmat printre victime